Follow Us
Subscribe

Campanie Națională Umanitară - Constanta

 

          Suflete drag, dacă simți nevoia să dăruiești, alătură-te și tu acestei campanii umanitare (completează formularul). 

DESPRE PAROHIA „SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA” .

          Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, construită între anii 1936 și 1939 la inițiativa localnicului Gheorghe Bangal, care a donat terenul aferent. La ridicarea lăcașului de cult, care a fost sfințit în anul 1940, au participat benevol și locuitorii musulmani. Aceștia aveau la rândul lor o geamie, încă din anul 1860. Biserica nu a fost pictată de la început, singurele icoane pictate fiind icoanele catapetesmei, realizate de pictorul George Cardaș din Tulcea.

          Între anii 1990 și 1994 biserica „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”  din satul Grădina a fost supusă unor reparații capitale, atât la interior, cât și la exterior, fiind pregătiți pereții pentru pictură. Lucrările la pictură au început, însă, abia în anul 2003, sub coordonarea actualului paroh Florin Carabuz, și au fost finalizate în anul 2007. Pictura a fost executată în stil bizantin de pictorul Marian Sima, din localitatea Cerna, județul Tulcea. Astăzi in parohia din satul Gradina sunt în curs de desfășurare mai multe lucrări administrative, realizate cu sprijinul Primăriei Grădina, condusă de doamna primar Gabriela Iacobici.  

Fii parte din poveste

Mesajul tau:

            Tot cu sprijinul Primăriei Grădina în satele Grădina și Cheia au fost construite doua capele mortuare, biserica parohială a fost împrejmuită cu gard nou, a fost înființat un cimintir nou, iar la marile sărbători și ori de câte ori este nevoie, sunt organizate acțiuni social-filantropice.

_______________________

           În România anului 2019 trăiesc mii de oameni care au nevoie de ajutor: copii abandonați, crescuți în orfelinate sau fără a avea acces la educație școlară, bătrâni resemnați și bolnavi uitați în aziluri, familii nevoiașe care se luptă din răsputeri să supraviețuiască nenorocirilor de tot felul. În România există încă atâtea probleme care au nevoie de rezolvare: spitale și lăcașuri sfinte închise sau aflate în stare avansată de degradare, lipsa acută de sânge din spitale, menținerea unei rate uriașe a avorturilor și multe altele. La toate acestea se adaugă o acută lipsă de informații reale și corecte despre cine suntem noi, oamenii, ca ființe complexe (alcătuite din spirit, psihic și trup) și despre cum să conviețuim pe planeta Pământ  sănătoși, prosperi și fericiți.

De aceea, împreună cu un grup inimos de colaboratori: profesori, medici, nutriționiști, terapeuți, psihologi, teologi care mi s-au alăturat cu mult entuziasm și dăruire, am inițiat o Campanie Umanitară în scopul de a oferi ajutor cazurilor sociale.

Am proiectat-o pe două direcții principale de acțiune: 

ACȚIUNI DE INFORMARE ȘI EDUCARE - Prin derularea unor  programe GRATUITE de educație scolară pentru copii și tineri  și dezvoltare personală  pentru tineri și adulți, concretizate prin:

  • Ședințe de meditații școlare la diferite discipline.
  • Seminar de pregătire a tinerilor pentru  relația de cuplu și căsătorie.             
  • Seminar de înlăturare a consecintelor psiho-emoționale ale avorturilor.
  • Seminar despre cum să ne rezolvăm problemele care apar în cuplu.
  • Cum să ne protejăm copiii de trauma divorțului.  
  • Seminar despre cum să ne vindecăm și să ne păstrăm trupul sănătos. 
  • Seminar de dezvoltare  personală despre cum sa devii un om fericit.

            Meditațiile școlare și o parte din Seminare vor fi găzduite prin bunăvoința și cu sprijinul Psihologului Mihai Lucian, Prof. Psiholog Anișoara Cășărică, Psiholog Munteanu Mirela, Farmacist Iulia Ifrim, Dr. Ionela Moise la adresa din Str. Avram Iancu Nr. 31-33 A, Corp A, cât și cu bunăvoința Preotului Paroh Florin Carabuz și a Preotului  Tănase Carabuz în incinta Bisericii Sfânta Cuvioasă Paraschiva din Str. Victoriei nr. 46.

       

 ACȚIUNI UMANITARE - Strângere de fonduri bănești și materiale, pentru  sprijinirea  reparării lăcașurilor sfinte,  precum și ajutorarea caselor de copii, azilelor de bătrâni, familiilor nevoiașe aflate în atenția noastră, ale căror suferințe sunt nevăzute și ignorate de societate.

 DONAȚIILE în bani pentru  sprijinirea Parohiei Sfănta Cuviasa paracheva din satul Grădina se vor face în contul PAROHIEI: RO83CECECT2730RON0959523 sau GB41REVO00997006444794.      

DONAȚIILE în bani pentru copii, bătrâni și familii nevoiașe se vor face în contul SC ............... SRL: RO.......................................... .

_______________________

CAMPANIA NAȚIONALĂ UMANITARĂ ESTE ÎN DERULARE ÎN ORAȘELE:

BUCUREȘTI - Psih. Mihai Lucian, Preot Paroh Ionuț Văduva, Dr. Constantin Mariana, Dr. Iuliana Miu, Dr. Chivu Gabriela, Psi./Sociolog Gabriela Popa și echipa. Pentru mai multe detalii CLICK AICI.

CONSTANȚA - Psih. Mihai Lucian, Prof. Psih. Anișoara Coșărică, Psih. Munteanu Mirela, Dr. Ionela Moise și Teh. Nutritionist - Biorezonanță Gheonea Emil, Iuliana Militaru și echipa. 

TULCEA - Psih. Mihai Lucian, Psih. Munteanu Mirela, Prof. Psih. Anișoara Coșărică, Dr. Ionela Moise și Teh. Nutritionist - Biorezonanță Gheonea Emil și echipa. Pentru mai multe detalii  CLICK AICI.

PITEȘTI - Psih. Mihai Lucian, Dr. Constantin Mariana, Prof. Dr. Octavian Gruioniu și echipa. Pentru mai multe detalii 

BUZĂU - Psih. Mihai Lucian, Preot Paroh Stelian Vlăsceanu, Dr. Cosmiuc Anișoara, Teh. Nutritionist - Biorezonanță Iachim Georgeși, Mehedințu Maria și echipa. Pentru mai multe detalii CLICK  AICI.

PLOIEȘTI - Psih. Mihai Lucian, Teh. Nutriționist - Biorezonanță Gabi Popoviciu, Dorina Baciu, Ologoiu Adrinana și echipa.

GALAȚI - Psih. Mihai Lucian, Teh. Nutritionist - Biorezonanță Veronica Ene, Andrea Jecu și echipa.

GRECIA - KATO XENIAPsih. Mihai Lucian, Preot Paroh Ionuț Văduva, Dr. Constantin Mariana, Psih./Sociolog Gabriela Popa și echipa.

TE INVIT ȘI PE TINE SĂ TE ALĂTURI CAMPANIEI NOASTRE!